Prezentare elevi Școala Gimnazială Nistoreşti (07.12.2018)
17 dec. 2018

Sesiunea educativă organizată, în data de 07.12.2018, pentru un grup de 20 de elevi din clasele a VI-a şi a VII-a ai Şcolii Gimnaziale Nistorești din comuna Nistorești, judeţul Vrancea, a valorizat creativitatea, imaginaţia, oferind elevilor oportunitatea de a-şi însuși informații pentru a-şi asuma pe viitor roluri şi responsabilități în comunitate şi pentru a oferi soluții viabile pentru păstrarea unui mediu de viaţă optim.

Întâlnirea a avut ca obiectiv creșterea nivelului de educație și conștientizare în rândul elevilor din comuna Nistorești asupra importanței cunoașterii și adoptării unui comportament responsabil față de mediu în general, și față de conservarea biodiversității în special, în cadrul proiectului care vizează situl de importanță comunitară Cascada Mișina.

Prezentarea a fost interactivă, desfăşurată într-un cadru informal, membrii echipei de implementare a proiectului reuşind să transmită copiilor mesaje clare legate de importanța naturală a sitului Cascada Mișina, conservarea biodiversității şi protejarea mediului în ansamblu. Elevii au fost încurajați să îşi asume rolul participativ în procesul de învăţare, să îşi expună cunoştinţele, să împărtășească experiențe, să adreseze întrebări şi să ofere cât mai multe exemple, iar curiozitatea le-a fost sporită prin intermediul unor informații interesante, a fotografiilor şi a imaginilor filmate. De asemenea, pe parcursul prezentării, au fost încurajaţi să transmită informaţiile acumulate tuturor cunoscuţilor, să le ofere propriul exemplu de comportament responsabil şi să îi ajute și pe ceilalți să înțeleagă necesitatea de a proteja și conserva natura.

Situată în bazinul superior al pârâului Mișina, afluent al râului Năruja, această arie protejată este, în cea mai mare parte, acoperită de păduri (de foioase, conifere, păduri de amestec) și populată cu carnivore mari (urși, râși și lupi). Participanţii au fost uimiţi să afle că spectaculozitatea ei provine din puternicele procese tectonice din trecut, datorită cărora s-a format și Cascada Mișina, cu o rupere de pantă de 12 metri.

Au fost valorificate şi prezentate fotografiile realizate de experţii tehnici cu Cascada Mişina şi două filme scurte realizate în cadrul proiectului (”Protejați râsul Lynx lynx – specie de interes comunitar!” și ”Protejați habitatul 91V0 Păduri dacice de fag!”). Totodată, şi prin valorificarea materialelor suport (20 broșuri tip 2 pentru elevi, 2 postere, 1 hartă pentru colorat, personalizate cu elementele de identificare vizuală a proiectului), am constatat că, la sfârşitul acestei întâlniri, elevii şi-au însuşit informaţiile necesare pentru a acţiona în viaţa de zi cu zi în vederea protejării mediului.

În privinţa ameninţărilor cu care se confruntă natura în prezent, unii elevi au considerat că cel mai mare pericol este reprezentat de defrişarea pădurilor, iar alţii au oferit ca exemplu poluarea generată de mașini și industrie şi, în general, activităţile desfăşurate de om în defavoarea mediului. Echipa de proiect a completat lista cu alte ameninţări importante la adresa naturii, dar au adus în discuţie şi modalităţile concrete de a proteja aria naturală Cascada Mişina, elevii sugerând singuri majoritatea comportamentelor potrivite, dovedind că știu, cel puțin teoretic, care sunt primii pași de urmat pentru protejarea mediului înconjurător.

Întâlnirea şi-a atins scopul în dezvoltarea gradului de conștiință al participanţilor şi a simțului responsabilității față de mediu şi problemele cu care se confruntă în prezent şi a reprezentat o bună ocazie de a încuraja elevii să disemineze toate aceste informații către familie, prieteni şi colegi, conştienţi fiind că viața generațiilor viitoare depinde de alegerile de astăzi.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeană, vă invităm să vizitaţi www.fonduri-ue.ro